Sfântul Apostol Andrei, pescar de la ţărmul Mării Galileii, a fost întâiul chemat să facă parte dintre ucenicii Mântuitorului. Spre deosebire de fratele său mai mare, Simon, viitorul Sf. Apostol Petru, care era căsătorit, Sf. Andrei alesese să trăiască în feciorie şi – ca şi acesta – în respectul poruncilor Legii. Dorind desăvârşirea, atunci când Sf. Ioan Botezătorul a început să predice şi să îndemne la un botez de pocăinţă, i-a devenit acestuia ucenic. Aspirând la împlinirea desăvârşirii, a căutat şi a găsit pe Mesia, Căruia I-a urmat fără întrerupere din momentul chemării. Lui Îi urmează în tot timpul consacrat de Mântuitorul formării spirituale a celor 12 apostoli în vederea misiunii de a vesti pâna la marginile pământului Evanghelia Sa. Împreună cu aceştia va primi tâlcuirea parabolelor, va fi trimis în misiunea iniţială de vestire a Impărăţiei Cerurilor, va fi îmbrăcat cu putere. O serie de argumente, dezvoltate mai pe larg în textul în extenso despre viaţa şi lucrarea Sf. Apostol Andrei, care este alăturat acestui rezumat, subliniază autoritatea Sfântului Apostol Andrei printre ceilalţi apostoli aleşi de către Mântuitorul. Sunt enumerate atât scrieri, cum ar fi textul Constituţiilor Apostolice, precum şi mărturii scrise spre sfârşitul sec. I şi în prima jumătate a sec. II, cum ar fi cele ale Sf. Clement, episcopului Romei şi a episcopului Papias din Ierapole, Asia Mică. De asemenea, Canonul Muratori, citat de către Părintele Verzan, scriere din a doua jumătate a sec. II, cuprinzând lista cărţilor Noului Testament, descoperit la Milano în sec. XVIII, relatează că Sf. Ap. Andrei este garant al veridicităţii evangheliei Sf. Ap. Ioan: “….În aceeaşi noapte, i s-a descoperit lui Andrei, unul dintre Apostoli, că Ioan va expune toate lucrurile în numele său, cu toţii recunoscând adevărul istorisirii sale.”

De numele şi activitatea Sf. Ap. Andrei este legată propovăduirea învăţăturii creştine şi originea Bisericii în România, fapt ce ne îndreptăţeşte să afirmăm originea apostolică a creştinismului în ţara noastră. Conform Sfintei Tradiţii şi afirmaţiilor scriitorilor bisericeşti, Sf. Ap. Andrei a propovăduit Cuvântul în teritoriul din jurul Pontului / Mării Negre, teritorii ce includ şi sudul Basarabiei, al Moldovei şi actualei Dobroge, ultimul cunoscut în perioada apostolică sub numele de Scithya Minor. Eusebiu de Cesarea, părintele istoriei bisericeşti, arată că “Toma a fost ales pentru Parti, Andrei pentru Scitia, Ioan pentru Asia…, aşa după cum spune Origen în comentariile sale la Facere”², În absenţa dovezilor scrise din perioada apostolică, textul în extenso enumeră argumente în favoarea afirmaţiei că Sf. Andrei nu a putut ocoli Scitia Minor din activitatea sa misionară. Printre acestea se numără pe de o parte faptul că sciţii erau cunoscuţi ca unul din popoarele barbare în epoca apostolică şi că apostolii, ca si Sf. Pavel, trebuiau să propovăduiască “şi elinilor şi barbarilor” (Rom. 1, 14). Pe de altă parte teritoriul Scitiei Minor cuprindea în timpul apostolic vechi colonii greceşti la ţărmul Pontului / Mării Negre, cu locuitori vorbitori ai limbii elene, iar daco-geţii erau cunoscuţi (şi) în Palestina ca popor cu înalte calităţi morale, datorate – afirmau istoricii greci – credinţei lor în doctrina zeului Zalmoxe. Acestea, alături de cunoaşterea limbii elene de către mulţi autohtoni din pătura de sus şi mijlocie a societăţii getice, vor fi constituit factori favorizanţi pentru interesul Sf. Ap. Andrei spre acest teritoriu, el însuşi probabil cunoscător al elenei, predicând în ţarii vorbitoare de limbă elenă, nu de latină sau limbi semitice.