Program Slujbe
Duminică 22 august,
9.15 – Utrenia; 10.30 – Sf. Liturghie,
urmată de picnic, la care vă invităm să participaţi cu toţii. Picnicul este pregătit de un grup de credincioşi pentru toţi participanţii. La sfârşitul picnicului se face o colectă pentru construcţia bisericii de la Basel.
Vineri 27 august,
19.30 – Vecernia urmată de cercul patrologic
Duminică 29 august, Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul (Zi de post)
9.15 – Utrenia; 10.30 – Sf. Liturghie,
Vineri 3 septembrie,
19.30 – Vecernia urmată de cercul patrologic
Vineri 10 – Duminică 12 septembrie,
vă invităm la
sfârşitul de săptămână duhovnicesc şi românesc la mânăstirea N.D. du Rosaire, 1772 Grolley, din apropierea oraşului Fribourg
Marţi 14 septembrie, Înălţarea Sfintei Cruci (Zi de post)
8.00 – Utrenia; 9.15 – Sf. Liturghie,
Vineri 17 septembrie,
19.30 – Vecernia urmată de cercul patrologic
Duminică 26 septembrie,
9.15 – Utrenia; 10.30 – Sf. Liturghie, urmată de agapă
În fiecare duminică se organizează pentru copii parohiei noastre începând cu ora 10.00 până la 10.30 Religie, iar după Sfâta Liturghie de la ora 12.00 la 12.30 Istoria şi Limba Română.

Slujbele continuă conform programului în a doua, a patra şi a cincea duminică din lună:
  • 9.15 – Utrenia; 10.30 – Sf. Liturghie;
  • Slujba Vecerniei urmată de cateheză şi discuţii se va face ca şi până acum de la orele 19.30.
În fiecare vineri după vecernie stau la dispoziţia celor ce doresc să se spovedească. La cerinţa dumneavoastră putem conveni pentru o altă zi.

Pentru orice serviciu religios sau pentru problemele legate de viaţa pastorală, credincioşii se pot adresa Părintelui Laurenţiu Precup .