AMORS > Stadiul Proiectului la mijlocul anului 2012
Aproape de mijlocul anului 2012 vă informăm din nou despre stadiul proiectului nostru.

Multumim, ca şi în trecut, celor ce au făcut donaţii pentru edificarea mânăstirii şi /sau au devenit membri ai asociaţiei Prietenilor Mânăstirii Româno Elveţiene (Amis du Monastère Roumano Suisse, AMORS). La 31 martie 2012 asociatia noastră număra 50 de membri şi în contul de construcţie al mânăstirii se afla suma de 220'800 CHF.

Dat fiind faptul că dorim ca mânăstirea să nu se afle într-o zonă populată, în apropiere de vreo localitate, şi pentru că în Elveţia cumpărarea unui teren agricol, deci mai izolat, sau a unei ferme unde să se amenajeze ulterior o mânăstire este rezervată numai agricultorilor, ne-am îndreptat atenţia spre cumpărarea unui ansamblu mânăstiresc catolic, care ar deveni disponibil prin retragerea vieţuitorilor în vârstă. Ni s-a oferit, între altele, cumpărarea ansamblului mânăstiresc de la Grolley, cunoscut celor dintre dumneavoastră care aţi participat în ultimii ani la weekendurile duhovniceşti organizate de către parohiile din Berna şi Basel. Alcătuit din două clădiri, având trei capele interioare, o suprafaţă locuibilă de 3000 m pătraţi, un volum construit de 10000 m cubi, situate pe un teren de 20281 m pătraţi, obiectivul acesta ar corespunde nevoilor noastre, cunoscând că ne propunem ca pe lângă oficiile mânăstireşti, în cadrul mânăstirii să se poată desfăşura întâlniri duhovniceşti, să se organizeze tabere de copii unde cateheza să fie împletită cu lecţii de limbă si istorie a României, iar persoanelor vârstnice să li se ofere un spaţiu de retragere în linişte şi rugăciune. Patru fotografii ilustrează parţial aspectul complexului. Preţul de vânzare a acestui obiectiv este de 5 milioane CHF.

Continuăm să ne interesăm şi de alte mânăstiri care ar putea corespunde scopurilor noastre şi ai căror vieţuitori se retrag.

Ca şi în trecut, pentru orice subiect legat de mânăstire ne puteţi contacta:
  • email: popescu-lancranjan@hotmail.com
  • Tel: 0612811610